Statele Unite au înregistrat o creștere economică anuală de 5,2% în trimestrul al treilea din 2023, în contextul accelerării consumului și investițiilor, anunță Departamentul Comerțului de la Washington.
”Valoarea Produsului Intern Brut a avut o creștere anuală de 5,2% în trimestrul al treilea din 2023, conform celei de-a doua estimări. În trimestrul al doilea, valoarea reală a PIB-ului crescuse de 2,1%”, anunță Oficiul pentru Analize Economice din cadrul Departamentului american al Comerțului. Estimarea inițială era de 4,9% în trimestrul al treilea.
”Creșterea economică din trimestrul al treilea reflectă în primul rând intensificarea cheltuielilor de consum și a volumului investițiilor. Importurile, luate de asemenea în calcul pentru stabilirea valorii PIB-ului, au fost în creștere. Modificările reflectă creșterile investițiilor fixe non-rezidențiale și intensificări ale cheltuielilor instituțiilor statale și locale. (…) Creșterea valorii PIB-ului real reflectă și intensificarea consumului privat, a investițiilor private și exporturilor”, precizează instituția.
La nivel trimestrial, valoarea PIB-ului SUA a evoluat cu 3,3%, după o creștere de 0,2% în trimestrul al doilea.
Consumul, principalul factor de stimulare economică, a avut o creștere anuală de 3,6% în perioada iulie-septembrie, o revizuire în scădere de la estimarea inițială de 4%.
Economia SUA, cea mai mare din lume, a demonstrat reziliență anul acesta, deși Rezerva Federală (Fed), instituția bancară centrală, a majorat de 11 ori dobânda de referință începând din martie 2022, în eforturile de reducere a inflației.
Inflația anuală a fost de 3,2% în octombrie, o scădere semnificativă de la vârful de 9,1% înregistrat în iunie 2022.
”Am acționat în sensul extinderii exporturilor și asigurării condițiilor pentru toate companiile americane de a concura și a avea succes pe piețele internaționale”, a declarat miercuri Gina Raimondo, secretarul american al Comerțului.
Piața muncii se menține puternică anul acesta, cu o medie lunară de 239.000 de locuri de muncă noi. Rata șomajului rămâne sub 4% de 21 de luni, cea mai îndelungată perioadă favorabilă de după anii 1960.
Foto: Profimedia
Citește și:
Inflația continuă să scadă în Germania, atingând cel mai mic nivel din ultimii doi ani și jumătate